
Numele meu este Popescu Cornelia și coordonez Cercul de Oratorie și Dezbateri de la Palatul Copiilor Târgoviște.
Prin activități interactive și creative sprijin elevii să-și dezvolte încrederea în sine, să-și gestioneze emoțiile și să-și exprime ideile clar și convingător.
Motto-ul după care mă ghidez este : „Fiecare copil are ceva valoros de spus„, pentru că sunt convinsă că fiecare elev are o voce care merită să fie auzită, iar rolul meu este să-i ajut să o descopere și să o folosească cu încredere.
„ORATORIA este arta de a vorbi în public pentru a-i convinge pe ascultãtori.” (Cicero)
Cercul de Oratorie și Dezbateri se adresează tuturor elevilor care doresc să-și dezvolte abilitățile de comunicare.
Elevii au ocazia să participe la activitățile nonformale dedicate comunicării la nivel verbal, nonverbal și scris: exerciții de respirație, dicție, recitări, jocuri de rol, dialoguri, prezentări orale, discursuri, lectură, mimă și scenete.
În cadrul cercului elevii vor putea să-și pună în valoare ideile, opiniile, vor fi ascultați și vor înțelege că părerea lor contează. De asemenea, vom pune accent pe consolidarea încrederii în sine, capacitatea de gestionare a emoțiilor și a abilităților de a vorbi în public.
Elevii vor putea afla că oratoria este o artă, arta de a compune și de a rosti discursuri, arta de a vorbi frumos și convingător în public.
Vom promova dezbaterile ca instrument educațional de dezvoltare a abilităților de gândire critică, argumentare, exprimare în public, precum și lucrul în echipă. Dezbaterile sunt considerate un sport al minții pe care îl vom aborda pentru a face loc gândirii, argumentării și colaborării.
Cercul de Oratorie și Dezbateri reprezintă pentru elevi oportunitatea ideală de a-și dezvolta abilitățile de luare a deciziilor, de exprimare a opiniilor, de dezvoltare a unor comportamente prosociale, cu scopul de a forma adulți responsabili, empatici și conștienți de comportamentele lor pentru binele societății.


